Alimentatia potrivita in timpul verii

Vatra Separator

Alimentatia este unul dintre cei mai importanti factori de care depinde starea organismului. Ce mancam, dar si comportamentul ce insoteste consumul de alimente, influenteaza sanatatea si calitatea vietii. De-a lungul anului, cand conditiile de mediu se schimba, corpul nostru trebuie sa se adapteze rapid modificarilor de temperatura, hormonale si nutritionale, iar alimentatia are un rol important in a ajuta organismul sa treaca mai usor peste toate aceste variatii.

Vara ne copleseste cu caldura excesiva. Ne simtim obositi fizic si psihic. Digestia este mult ingreunata, creste riscul deshidratarii si apar variatii in tensiunea arteriala. Simtim mai mult nevoia de a desfasura activitati in aer liber, de a profita de soare, dar corpul consuma o buna parte din energie in procesele de termoreglare, incercand sa isi scada temperatura pentru a se adapta, si face acest lucru in principal prin eliminare de apa, cu pierderea unor cantitati importante de saruri minerale. In aceste conditii, nevoile organismului se indreapta catre aportul hidric crescut si catre o alimentatie usoara, saraca in calorii, dar bogata in lichide si minerale.

Nutritionistii ne sfatuiesc sa respectam cele trei mese principale ale zilei, chiar daca uneori, din cauza caldurii, nu mai simtim senzatia de foame. Vara vine la pachet cu o multime de fructe si legume proaspete, adica exact ce are nevoie organismul sa consume in timpul caniculei.

Ce este indicat sa consumam vara la micul dejun
Un mic dejun sarac in calorii nu este recomandat intr-o zi de vara cu temperaturi ridicate, deoarece poate duce la o scadere a glicemiei la orele pranzului, cu stari accentuate de oboseala psihica si fizica. Este de preferat ca dimineata sa consumam lapte, iaurt, cereale integrale, banane, paine neagra, si sa evitam mezelurile, ouale prajite sau bauturile acidulate.

Ce este indicat sa consumam vara la pranz
Pentru a ramane activi in restul zilei, pranzul trebuie sa fie usor, diversificat si sarac in calorii, de aceea supele, carnea slaba, fructele si salatele sunt cele mai potrivite. Cel mai recomandat este sa consumam salate verzi, cu rosii, ceapa verde, cu multa zeama de lamaie si carne pe gratar, si fructe precum banane, kiwi, pere, caise sau pepene. De evitat sosurile si carnea grasa.

Daca sunteti in apropiere la ora pranzului, va asteptam la noi, la Vatra. Gasiti in meniu ciorbite gustoase de pui sau de perisoare, de legume si vacuta, numai bune de savurat in tihna, sau salate racoroase, din legume proaspete, cu pui si telemea, sa aveti energie toata ziua.

Daca aveti pofta de un desert usor, inghetata si profiterole, alaturi de limonada aromata cu menta sau capsuni, sunt alternative sanatoase la orice produs de patiserie.

Limonada Restaurant Vatra

Ce este indicat sa consumam vara la cina
Daca dorim ca a doua zi sa ne trezim mai putin obositi, este nevoie sa consumam o cina formata din portii mai mici. Pestele asezonat cu legume este minunat. Salatele cu ulei de masline sau garniturile in cantitati rezonabile, de asemenea. De evitat consumul constant de mancaruri prajite, pentru ca incarca excesiv ficatul la ore tarzii. Dupa cina, un pahar de vin alaturi de un desert usor (vezi Cupa Livia), induc o stare de relaxare, cu efecte benefice asupra somnului, mai ales vara.

Bineinteles, apa si miscarea sunt esentiale in timpul verii. O plimbare pe jos, timp de 20 de minute, in fiecare seara dupa cina, poate fi de real ajutor digestiei si bunei dispozitii, mai ales cand canicula se retrage incet-incet si iti face loc sa respiri in voie pe strazile orasului.

Vatrar Bottom Separator
Vatra Restaurant
Vatra Restaurant Wine Cellar
Visit Vatra Restaurant
Vatra Footer Logo
Vatra Phone

CONTACT US

Vatra Location

VISIT US

Ion Brezoianu Street, No. 19
Sector 1, Bucharest, Romania

Copyright© Restaurant Vatra 2018. Toate drepturile rezervate.
Termeni si conditii | ANPC | SOL
Designed by Venkon